Prognoza meteo 21 martie. Lapoviţă, ninsori, vânt şi temperaturi de îngheţ în următoarele ore

Figcaption Prognoza Meteo Martie. Lapovi Ninsori Vnt I Temperaturi De Nghe N Urmtoarele Ore
Posted at: Author: Rain TV UK

Iarna se întoarce în România. În orele următoare, în mai multe zone din ţară se anunţă lapoviţă, ninsori, vânt puternic şi temperaturi de îngheţ în următoarele zile. La munte se va depune strat de zăpadă consistent şi există risc iminent de avalanşe.

Prognoza meteo 21 martie. La noapte, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros în regiunile sud-vestice și sudice și variabil în rest. În Oltenia și local în Muntenia se vor semnala precipitații slabe cantiativ predominant sub formă de ploaie, iar în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură și pe arii restrânse în zona deluroasă din sud vor fi mai ales ninsori. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sud-vestul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -10 și 2 grade. Pe alocuri vor fi condiții de ceață, iar în jumătatea nordică a țării se va produce brumă.

BUCUREȘTI Cerul va avea înnorări și trecător, îndeosebi în a doua parte a nopții vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 1…2 grade.

Alte ArticolePrognoza meteo 20 martie. Vreme rece pentru această perioadă. ...Ninsori în următoarele ore în 18 judeţe. Se va depune strat ...Prognoza meteo lunară. Când se încălzeşte vremea

Citeşte şi: Ninsori în următoarele ore în 18 judeţe. Se va depune strat semnificativ de zăpadă. ANM a emis COD GALBEN

Prognoza meteo 21 martie. Duminică, vremea va fi rece, iar în jumătatea de sud a teritoriului și predominant închisă. În cursul zilei vor fi mai ales ploi slabe în Oltenia și pe arii mai restrânse în Muntenia, iar în zona de munte aferenă izolat va ninge slab. Începând din orele serii aria precipitațiilor va fi în extindere, iar în extremitatea sudică cantitățile de apă vor depăși izolat 10…15 l/mp. În Oltenia și Muntenia, treptat vor predomina ninsorile, în Dobrogea vor fi mai ales ploi, iar în sudul Transilvaniei și al Banatului, precum și în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge. Pe alocuri se va depune strat de zăpadă, cu precădere în zona deluroasă din sud și la munte. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, dar numai izolat se vor semnala ninsori slabe. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu unele intensificări în regiunile sudice și în zona montană înaltă (viteze la rafală de 35…45 km/h). Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 3 grade. Dimineața și noaptea izolat vor fi condiții de ceață, iar pe arii restânse îndeosebi în regiunile nordice se va produce brumă, anunţă ANM.

BUCUREȘTI Vremea va fi în general închisă și rece pentru această dată. În cursul zilei trecător vor fi posibile ploi slabe, iar noaptea se vor semnala precipitații moderate cantitativ, la început sub formă de ploaie, apoi lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (rafale de 35…45 km/h) spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Citeşte şi: Un tânăr care anuţase că vrea să se sinucidă, salvat de un jandarm aflat în timpul liber

 

PROGNOZA METEO LUNI

Vremea va fi deosebit de rece, iar în jumătatea de sud a teritoriului predominant închisă, cu precipitații în general moderate cantitativ (15…20 l/mp), în cea mai mare parte a intervalului. Vor fi ninsori și lapoviță, dar temporar și ploi, iar în zonele montane și submontane va ninge. Se va depune strat de zăpadă în zona Munților Banatului, în Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali, iar cu o probabilitate destul de ridicată, local și în regiunile sudice și sud estice. Vor fi condiții de polei. În celelalte regiuni cerul va prezenta înnorări pe parcursul zilei, când pe arii restrânse vor fi precipitații slabe mixte, apoi va deveni variabil. Vântul va prezenta intensificări în sud-estul țării, precum și la munte, cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea, iar local și temporar și în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 8 grade, iar cele minime, în general, între -7 și 0 grade. Izolat va fi ceață, iar spre sfârșitul intervalului se va produce brumă în vest, nord și local în centru.

BUCUREȘTI Vremea va deveni deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie și se va menține închisă. În cea mai mare parte a intervalului se vor semnala precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, iar cu o probabilitate destul de mare se va depune un strat nou de zăpadă. În cursul zilei, vântul va fi moderat, cu intensificări (40…50 km/h), apoi va slăbi. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de – 1…0 grade.

 

Prognoza meeo MARTI

Vremea va fi deosebit de rece pentru ultima decadă a lunii martie în cea mai mare parte a ţării. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnoări în sud-vest şi în sudul extrem, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi. Începând din orele serii, aria de nebulozitate se va extinde treptat dinspre nord şi va cuprinde majoritatea zonelor, iar precipitaţiile -predominant ninsori în zonele montane şi submontane şi mixte în cele de relief jos- se vor semnala pe arii extinse în jumătatea de est a ţării şi pe spaţii mici în rest. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări la munte, unde pe creste rafalele vor depăşi 80…100 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, în regiunile estice şi sud estice, în general cu 50…60 km/h şi local, dar cu viteze mai mici, şi în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 și 9 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceață, iar spre sfârşitul intervalului izolat se va produce brumă.

BUCUREȘTI Vremea va fi mult mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, chiar dacă la amiază vor fi valori mai ridicate decât în ziua precedentă. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei şi din nou în a doua parte a nopţii, când va crește probabilitatea pentru precipitații slabe, mixte. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad. Vor fi condiţii de ceaţă.

 

PROGNOZA METEO MIERCURI

În cea mai mare parte a ţării, vremea va fi în continuare rece, cu precădere în cursul nopţii; temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime, în marea lor majoritate, între -12 şi -2 grade. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala precipitaţii mixte, în general slabe, local în sudul şi în estul teritoriului şi pe spaţii mici în rest. Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, în regiunile estice şi sud-estice (cu precădere pe litoral) şi pe arii mai restrânse şi în celelalte zone. Pe alocuri va fi ceață, iar noaptea se va produce frecvent brumă.

BUCUREȘTI Vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în cursul nopţii; astfel, temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar în primele ore ale zilei vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla în general moderat. În a doua parte a nopţii se va produce brumă şi vor fi condiţii de ceaţă.

Ultimele News